Connect with us

Sport

Fotbaliști nevaccinați în lotul lui Rădoi, înaintea jocului cu Germania

Published

on

Cu noi restricții din cauza numărului mare de infectoare cu COVID-19 din ultimele zile, în restaurante, cinematografe, săli de fitness, sau chiar și pe stadion nu poti merge fără certificatul verde, insă poți juca fotbal fără probleme, chiar pentru echipa națională.

Vaccinarea obligatorie prinde contur, treptat, în România, în condiţiile în care această măsură e considerată a fi soluţia optimă pentru stingerea pandemiei, după cum ne explică specialiştii, scrie Adevărul.

Tocmai de aceea, în ultimele săptămâni, autorităţile au venit cu tot felul de constrângeri pentru cei nevaccinaţi şi care nici nu s-au imunizat pe cale naturală, impunând certificatul verde pentru diferite activităţi non-esenţiale.Ceea ce surprinde e că acest certificat nu e, deocamdată, necesar nici în parlamentul României, dar nici la echipa naţională de fotbal, de pildă. Iar asta în condiţiile în care, la precedenta reunire a lotului, selecţionerul Rădoi i-a pierdut, pe rând, pe Dorin Rotariu şi pe Ianis Hagi, amândoi diagnosticaţi cu COVID-19.

Din câte se pare, în lotul convocat de Rădoi pentru partidele din luna octombrie se află alţi jucători nevaccinaţi. Iar acest amănunt a reieşit din informaţia oferită, astăzi dimineaţă, de site-ul Federaţiei Române de Fotbal.

„Testare COVID în cantonamentul tricolorilor: potrivit noului protocol UEFA, doar cei care nu s-au vaccinat sau nu au trecut prin boală efectuează această testare obligatorie înaintea meciului cu Germania! Vom reveni cu rezultatele!“, a precizat frf.ro.

Lotul României  

  • *Portari: Aioani (Farul), H. Moldovan (Rapid), Niţă (Sparta Praga), Vlad (FCSB);
  • *Fundaşi: Bancu (CS U Craiova), Burcă (CFR), Chiricheş (Sassuolo), Cr. Manea (CFR), Nedelcearu (Crotone), Raţiu (Huesca), Rus (Fehervar), Toşca (Gaziantep);
  • *Mijlocaşi: Albu (Rapid), Cicâldău (Galatasaray), Cordea (FCSB), I. Hagi (Rangers), R. Marin (Cagliari), Maxim (Gaziantep), Mihăilă (Parma), Mitriţă (PAOK), Moruţan (Galatasaray), Nedelcu (Fortuna Dusseldorf), Stanciu (Slavia Praga);
  • *Atacanţi: Ivan (CS U Craiova), Keşeru (FCSB), Puşcaş (Reading).

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Copyright © 2022 Total Fotbal. Toate drepturile rezervate.