Totul pentru fotbal

Rădoi, despre convocarea lui Enes Sali: ”Este un talent pe care România nu îşi permite să-l piardă”

0

Selecţionerul Mirel Rădoi a recunoscut că Enes Sali a fost chemat la naţională pentru a împiedica federaţiile din Canada şi Turcia să-l deturneze la primele lor reprezentative, la care ar putea juca tânărul de 15 ani. Rădoi îl consideră pe Sali un talent pe care România nu îşi permite să-l piardă.

„Este o discuţie mai lungă, este şi unul dintre motivele pentru care este aici (n.r. – pentru a-l împiedica să fie chemat la altă naţională), dar nu este singurul. În toată această perioadă, am încercat să adunăm cât mai multe informaţii. Am încercat să adunăm informaţii despre jucătorii care la 15 ani au avut impactul pe care îl are Sali la nivel de fotbal românesc. Vorbim de Gică Hagi, ce făcea la vârsta aia, de Balaci, de Dobrin, de Sorin Cârţu şi aşa mai departe. Apoi, mai aproape de momentul actual, ce au făcut jucătorii care au fost la fel de talentaţi ca el, dar cum arătau la vârsta lui Sali. Ne-am dus către Ianis Hagi, Cicâldău, Moruţan, Man, Coman, Tănase şi până la urmă ne-a ieşit că niciunul nu a avut impactul aşa mare pe care l-a avut Sali la vârsta asta. Asta înseamnă că Sali este un talent pe care România, în momentul de faţă, din punctul meu de vedere, nu îşi permite să-l piardă. Convocarea lui a venit din partea staff-ului tehnic. Noi am decis ca Sali să facă parte din lot. În mod normal va trebui să joace trei meciuri pentru echipa naţională şi nu avem decât două în momentul de faţă. Să vedem cum ne vom prezenta ca echipă, ca rezultat, după aceea vom vedea dacă în anumite momente de joc îl putem introduce şi pe el. Îl monitorizăm foarte atent după discuţia avută cu Gică Hagi şi cu staff-ul Farului pentru a vedea nivelul lui de pregătire şi intenistatea antrenamentelor, pentru că este un copil şi să nu-l suprasolicităm”, a declarat Rădoi, într-o conferinţă de presă.

În ultimele două etape ale Grupei J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022, România va evolua, acasă, cu Islanda, la 11 noiembrie, şi cu Liechtenstein, în deplasare, la 14 noiembrie.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More