Connect with us

Sport

România trebuie să bată Armenia pentru a fi mai aproape de baraj

Published

on

„Tricolorii” sunt favoriții specialiștilor în confruntarea care este programată pe noul stadion Steaua, iar o victorie este „vitală” pentru elevii lui Mirel Rădoi.

România vine după eșecul de la Hamburg, 1-2 în fața Germaniei. Eurogolul lui Ianis Hagi nu a fost suficient pentru ca băieții noștri să plece neînvinși.
Gnabry și Muller au întors rezultatul, iar „tricolorii” au căzut pe locul 4 în Grupa J. România are 10 puncte, cu două mai puține decât Armenia și Macedonia de Nord. Germania conduce în clasament, cu 18 puncte acumulate în primele 7 partide.
“Nu pot să spun că sunt mulţumit că am condus cu 1-0, am pierdut cu 2-1, cu o echipă foarte bună. Punctul ăla era un punct de moral pentru noi. Germanii şi-au creat câteva ocazii din centrări. Burrcă nu sunt sigur că în momentul de faţă poate juca peste câteva zile. A simţit că nu poate să continue meciul. Vom vedea dacă Nedelcearu va reveni. Chiar dacă am avea unele probleme trebuie să găsim soluţii. Cele trei finale rămase sunt cele mai importante pentru noi. Nu avem timp să ne plângem în seara asta. Trebuie imediat să ne gândim la Armenia”, a declarat selecționerul Mirel Rădoi.
“Nici nu vreau să mă gândesc la chestia asta, dacă a fost cel mai frumos gol. Plecăm din Germania fără niciun punct. Normal să fiu dezamăgit. Când conduci cu 1-0 la pauză te gândeşti să ţii de scor. Când vii într-o deplasare de genul acesta e greu să scapi fără gol. Şi un egal era bun pentru noi. Suntem trişti, dar cred că este un meci foarte important luni şi trebuie să ne concentrăm pe ce avem de făcut luni. Suntem o generaţie nouă şi uşor-uşor grupul acesta devine mai puternic. Avem foame de rezultate şi cred că s-a văzut în seara asta că avem şi foame să ne apărăm, să încercăm să scoatem un rezultat pozitiv în seara asta”, a afirmat și Ianis Hagi, după eurogolul înscris la Hamburg.
Un succes în partida de luni ar face ca România să treacă peste Armenia în clasament și să fie la mâna ei, în scenariul în care Germania își va câștiga toate meciurile rămase de disputat din Grupa J. Locul 2, care asigură barajul, este obiectivul „tricolorilor”, iar pentru asta ei au nevoie de victorii pe linie în ultimele 3 etape.
În confruntarea de la Hamburg, Mirel Rădoi a schimbat sistemul și a folosit un 3-4-3, transformat în 4-5-1 pe faza defensivă. La meciul cu Armenia selecționerul ar urma să revină la clasicul 4-3-3. După Nedelcearu, accidentat înaintea meciului cu Germania, România l-a pierdut și pe Andrei Burcă. Fundașul campioanei CFR Cluj s-a „rupt” în timpul partidei de vineri, astfel că în centrul defensivei vor apărea Chiricheș și Rus. Stanciu, Marin și Cicâldău vor asigura mijlocul, în timp ce Ianis Hagi, Pușcaș și Mihăilă vor forma trio-ul cu care vom ataca Armenia.
Adversara noastră de luni a condus în Islanda cu 1-0, însă, în cele din urmă, partida s-a încheiat la egalitate, 1-1. Astfel, doar două puncte ne despart acum de Armenia, iar o victorie în confruntarea de luni ar face ca „tricolorii” să urce în clasament și să fie cu un pas mai aproape de baraj.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Copyright © 2022 Total Fotbal. Toate drepturile rezervate.